Cum sa devii din nou sanatos

Aceasta pagina este realizata pe baza “Ghidului de suport a pacientilor cu cancer si a familiilor lor”, de Carl Simonton, Stephanie Matthews-Simonton si James L. Creighton, 1978.

Punctul de plecare: “dorinta de a trai”

De ce unii pacienti isi recapata sanatatea in timp ce altii mor, in conditiile in care primesc acelasi diagnostic? La inceputul anilor 70, Carl Simonton, medic rezident, specialist in cancer la Universitatea Medicala Oregon (USA) a devenit interesat de raspunsul la aceasta intrebare. El a observat ca pacienti care afirmau ca vor sa traiasa, adeseori actionau ca si cum nu si-ar dori acest lucru. Astfel, pacienti cu cancer la plamani refuzau sa se opreasca din fumat, pacienti cu cancer la ficat nu reduceau consumul de alcool, sau unii dintre pacienti nu se prezentau in mod regulat la tratament. In multe cazuri, acestia erau pacienti al caror diagnostic indica ca ar putea trai inca multi ani daca ar urma intocmai tratamentul. Si totusi, desi ei afirmau ca au nenumarate motive sa traiasca, se caracterizau printr-o apatie si depresie profunda si o atitudine de renuntare mai mare decat a altor pacienti diagnosticati cu boala in faze terminale. Pe de alta parte, Carl Simonton a fost surprins sa observe ca un grup mic de pacienti in faza terminala, trimis acasa cu un tratament redus la minim, a continuat sa revina cativa ani mai tarziu la control, cu o stare de sanatate buna.

Carl Simonton i-a intrebat cum pot sa-si explice starea buna de sanatate, iar raspunsurile lor erau asemanatoare: “Nu pot sa mor pana fiul meu nu termina liceul”, sau “Au nevoie prea mare de mine la munca”, sau “Nu o sa mor pana nu rezolv problemele pe care le am cu fiica mea”. Punctul comun al acestor atitudini era credinta ca ei exercita o influenta asupra cursului de evolutie al bolii.

Diferenta esentiala intre acesti pacienti si cei care nu cooperau era atitudinea lor in fata bolii si mentalitatea pozitiva fata de viata. De-a lungul anilor, Carl Simonton si sotia sa Stephanie Matthews-Simonton, au observat ca acei pacienti care:

  • participau in mod activ la mentinerea si recapatarea sanatatii lor;
  • isi puteau gasi scopuri si motive pentru ca sa traiasca;
  • puteau gasi ce le aduce bucurie si implinire in viata aveau o viata mai lunga si mai buna.

Unitatea minte-trup

Pe baza observarii acestor pacienti extraordinari, Carl Simonton a dezvoltat un program de terapie psihologica care a revolutionat in anii 70-80 lumea stiintifica din Statele Unite Ale Americii si Europa. Asumptia de baza de la care porneste Simonton este ca boala nu este o problema pur fizica ci mai degraba o problema a intregii fiinte umane, care include nu numai trupul ci si mintea si emotiile. Atat starile mentale cat si cele emotionale joaca un rol important in vulnerabilitatea la boala, inclusiv la cancer, si in recuperarea din boala. Simonton accentueaza rolul factorilor psihologici in debutul si evolutia cancerului. Modul in care bolnavul raspunde problemelor si situatiilor stresante aparute in viata sa, declanseaza un numar de raspunsuri fiziologice care scad eficienta mecanismelor imunitare ale corpului si favorizeaza producerea de celulele anormale.

Indiscutabil, cea mai importanta asumptie a programului de terapie Simonton este accea ca “Fiecare om participa in mod continuu la starea sa de sanatate sau de boala”. Cei mai multi dintre noi credem ca procesul de vindecare reprezinta ceva care vine din exterior. In consecinta, atunci cand avem o problema medicala, consideram ca responsabilitatea noastra este doar sa ne prezentam la doctor sau sa ne internam, unde vom fi tratati. Adevarul este ca fiecare dintre noi am contribuit si participam continuu la creearea starii de sanatate pe care o avem, atat prin modul in care gandim, simtim, si ne raportam la problemele de viata, cat si prin actiuni mai directe, ca spre exemplu, exercitii fizice si dieta. In plus, modul in care organismul raspunde la tratamentul medicamentos este influentat de credintele noastre despre eficienta tratamentului si de increderea pe care o avem in personalul medical.

Drumul spre sanatate
Toate metodele de tratament psihologic in cancer sunt metode adjuvante, complementare tratamentului medicamentos. Rolulurile lor sunt multiple, dar niciodata nu se pot substitui tratamentului medical pe care bolnavul de cancer in primeste in centrele de oncologie.

Primul pas pe drumul spre insanatosire il reprezinta intelegerea bolii si acceptarea unui nou stil de viata. Cautarea unor semnificatii pentru boala, raspunsul la intrebarea “De ce mi se intampla mie ?” reprezinta un pas esential in tratarea bolii. Pentru multi pacienti diagnosticati cu cancer, corpul a devenit un inamic. El i-a tradat pentru ca s-a imbolnavit si le ameninta viata. Acesti pacienti se simt disociati de corp si nu au incredere in capacitatea lui de a combate boala. Invatand sa se relaxeze si sa-si influenteze procesele fiziologice, pacientii sunt ajutati sa-si re-accepte si re-valorizeze corpul si sa-si constientizeze abilitatea de a lucra impreuna cu el pentru sanatate. Corpul va deveni astfel din nou, o sursa de placere si comfort si un indicator fiabil al calitatii vietii persoanei respective.

Pasul urmator consta in gasirea de modalitati de influentare a acestor raspunsuri care sa vina in sprijinul tratamentului bolii. Pe fondul starii de relaxare, se poate utiliza tehnica de imagerie mentala, pentru a crea credinte pozitive care vor antrena sistemul imunitar al organismului impotriva bolii.

 

Tehnica de imagerie mentala

Tehnica de relaxare si imagerie mentala Simonton, adaptata de Vargha si Dafinoiu (2003).

 

Crearea viitorului: stabilirea de scopuri

Fara indoiala este nevoie de mult curaj pentru ca dupa ce ai fost diagnosticat cu cancer sa traiesti ca si cum viata ar merita cu adevarat sa fie traita. Este nevoie de curaj deoarece, daca viata merita traita, atunci inseamna ca ai mult de pierdut, odata cu viata. Multi oameni cred ca daca vor fi anuntati ca au o boala care le ameninta viata, vor incepe sa faca toate acele lucruri pe care le-au amanat, vor fi tot ceea ce nu au putut fi, isi vor trai la maximum lunile de viata ramase. Defapt, cu majoritatea se intampla exact opusul: se opresc din a mai trai. Viata devine neutra, conditionata. Undeva, aceasta reactie poate reprezenta o pregatire inconstienta pentru moarte, daca viata este traita cu o viteza redusa, atunci pierderea ei nu poate durea prea mult.

Odata ce bolnavul de cancer incepe sa se gandeasca la moarte ca la ceva apropiat, el tinde sa considere ca resursele familiei ar trebui folosite pentru a imbunatati calitatea vietii altui membru al familiei, a cuiva care “va fi alaturi de ei mai mult timp”. Defapt, acei pacienti care raman “primprejur mai mult timp” sunt exact aceia care fac ca viata sa merite sa fie traita, implicandu-se in realizarea unor scopuri importante pentru ei.

Cerand pacientilor sa isi stabileasca scopuri, ii ajutam sa-si constientizeze motivele pentru a trai, sa restabileasca conexiunile cu viata. Este un fel de a spune ca exista lucruri pe care le doresti de la viata si pentru care vrei sa faci un efort pentru a le obtine. Este o modalitate de a transforma nevoile emotionale, mentale si fizice intr-un comportament ‘pro-viata’, este un mod de a te re-investi in propria viata. Vointa de a trai este mai mare atunci cand exista ceva pentru care sa traiesti. Stabilirea de scopuri are multe alte beneficii pentru pacientul de cancer:

    • Stabilirea scopurilor te pregateste mental si emotional pentru a te angaja in recapatarea sanatatii. Poti spune ca te astepti sa te recuperezi.
    • Stabilirea scopurilor arata ca ai incredere in capacitatea ta de a duce la implinire obiectivele propuse. Prin aceasta reafirmi faptul ca esti in controlul vietii tale si ca poti face lucrurile sa se miste in directia dorita. Tu esti cel care actioneaza asupra evenimentelor, asadar ele nu se intampla sub actiunea unor forte externe, care iti scapa de sub control. Importanta acestei atitudini active consta in faptul ca ea se opune sentimentelor de neajutorare si lipsa de speranta care au contribuit la dezvoltarea si instalarea cancerului.
    • Faptul ca te simti in controlul propriei vieti va conduce la formarea unei imagini de sine buna. Stabilirea si urmarirea propriilor scopuri reprezinta o modalitate de a afirma importanta ta si a nevoilor tale. Luptand sa-ti indeplinesti obiectivele, este un mod de a spune ca esti o persoana valoroasa care conteaza, cel putin, pentru tine insuti.
  • Stabilirea de scopuri iti ofera o directie de canalizare a energiei. Iti stabileste prioritatile. Atunci cand viata este conditionata, scopurile iti dau o directie si motive pentru a trai.